USR, acuzații la adresa lui Alexandru Rafila. A dat 21 de milioane de euro pentru consultanță către OMS
USR îl acuză pe ministrul Sănătății că ar fi semnat pe ascuns un contract prin care acordă 21 de milioane de euro pentru consultanță către Organizația Mondială a Sănătății, unde a fost angajat pe un post de conducere până anul trecut.
Ministrul Sănătății, acuzat de către USR
Alexandru Rafila s-a apărat, spunând că a respectat directiva UE privind folosirea asistenței tehnice furnizate de OMS pentru a îndeplini cerințele prevăzute în PNRR.
„În luna mai, pe șest, ca hoțul, cel care se visează președintele României, fost șef la OMS, a înaintat un memorandum către Guvernul României prin care a cerut ca OMS să facă consultanță, inclusiv pentru partea de digitalizare din atât de hulitul de către PSD program pe Sănătate numit PNRR.
Memorandumul cu OMS a fost semnat, în mare secret, de Guvernul României în luna iunie”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit unui comunicat USR.
În orice moment, pesedistul Alexandru Rafila poate să renunțe la acest contract de consultanță și banii vor rămâne economii la buget”, a mai spus Ungureanu.
Cum se apără Rafila
Ministrul Sănătății a transmis că în cadrul PNRR există ținte și jaloane de care coordonatorii de reforme și investiții sunt responsabile.
Tot în PNRR se recomandă „utilizarea asistenței tehnice furnizate de organizații și instituții internaționale, respectiv Organizația Mondială a Sănătății, Banca Europeană pentru Investiții și Banca Mondială”.
„Aceste resurse financiare fac parte din categoria «granturi nerambursabile», acordate României de Uniunea Europeană”, a subliniat demnitarul.
Ministerul Sănătății s-a consultat cu organizațiile incluse în PNRR, respectiv Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiții și Organizația Mondială a Sănătății, iar OMS „și-a asumat integral furnizarea de asistență tehnică pentru implementarea jaloanelor” aferente din cadrul PNRR pentru România.